Circ şi pâine la CL: Acuze cu şantaj politic, adolescenţi, tăieri de indemnizaţii

 

Fac apel la dv. şi haideţi să nu fim penibili în faţa cetăţenilor sunt probleme mai mari pentru oraş şi nu cred că trebuie să stăm aici să facem circ jumătate de zi, să ne retragem, să venim iar să ieşim în timp ce ţinem bugetul oraşului blocat, fac apel să daţi dovadă de maturitate politică şi administrativă şi să lăsăm lucrurile acestea chiar dacă este campanie electorală”, a fost afirmaţia făcută de primarul Ovidiu Portariuc cu privire la neînţelegerile create între consilieri despre modul în care vor fi aşezaţi în plenul municipal.

Ce a urmat însă a fost exact un circ în care tocmai pe considerente privind ordinea aşezării a consilierilor la masă, şedinţa a fost întreruptă de ieşirea celor opt aleşi de la PDL, PNŢCD şi PP DD din sală, lucru care evident a dus la amânarea unor proiecte. Acuzele au curs şi de o parte şi de alta, iar într-un final o soluţie pentru a se rezolva problema „spinoasă şi delicată” a fost de supunere la vot a modului în care vor sta consilierii: pe grupuri politice sau pe comisii de specialitate. USL-iştii au votat pentru prima variantă.
În lipsa celorlalţi aleşi care au părăsit plenul, cei rămaşi au votat pentru aşezarea pe grupuri politice nu înainte de a critica comportamentul „imatur şi alolescentin”al PDL-iştilor. Redăm mai jos declaraţiile integrale ale primarului Ovidiu Portariuc şi consilierului PNL, Cătălina Lupaşcu.

"O să vedem în ce măsură indemnizaţia mai poate fi primită"

Ovidiu Portariuc:
Nu cred că este important dacă stai mai la stânga sau mai la dreapta pe un scaun sau dacă stai vis a vis să îţi schimbe modul de a gândi. Dacă nu au nimic de spus, dacă nu au nimic de propus măcar să nu blocheze activitatea Consiliului Local, asta la cer, fac încă o dată apel la responsabilitate din partea lor.
Vreau să văd ce răspuns vor da cetăţenilor care au blocate nişte proiecte, avem aici sedii sau depozit, mici afaceri care creează locuri de muncă în Botoşani care acum vor fi blocate, o anumită perioadă de investiţii de aproape 10 milioane de euro, un teren, o donaţie de la Kaufland pentru un proiect legat de modernizarea reţelei tehnice, deci un gest al lor prin care fac această donaţie astfel încât să nu pună în pericol investiţii de zeci de milioane de lei, este acum într-o situaţie delicată datorită dacă vreţi unui şantaj, unui circ ieftin din partea consilierilor care nu au înţeles că una este politica şi alta e administraţia şi chiar dacă suntem aici trimişi de partidele politice, trebuie făcută administraţie.
O să luăm în analiză inclusiv prin neparticiparea lor la şedinţă să vedem ce în măsură indemnizaţia de la şedinţă mai poate fi primită şi ce măsuri se pot lua să-i aducem din nou acolo unde le este locul şi acolo unde i-au trimis cetăţenii până la urmă, să îi reprezinte şi să lucreze nu să regizeze circ politic în cadrul Consiliului Local”

"Au considerat că este mai bine să iasă la o ţigară"

„Ei au considerat că este mai bine să iasă la o ţigară şi să se gândească dacă stau pe o parte sau pe alta a mesei, dacă stai cu doi metri la dreapta sau la stânga contează şi îşi schimbi modul de gândi, nu gândeşti la fel şi aceeaşi poziţie o ai. Până la aprobarea bugetului vom lua măsuri, nu mă aşteptat la o asemenea iresponsabilitate din partea lor. Dacă ei vor să blocheze activitatea oraşului vor trebui să dea răspuns cetăţenilor, să nu uite că suntem într-o perioadă de criză, noi facem eforturi să aducem bani în Botoşani, personal am fost, am umblat săptămâni întregi să aduc bani pentru rectificare, am adus zeci de miliarde ca acum să fie blocate de anumite pretenţii nejustificate ale unor consilieri PDL. Eu cred că până la urmă a fost un comportament dacă vreţi din partea lor, adolescentin, iresponsabil şi cred că vor reveni la raţiune, va fi şi o şedinţă extraordinară în perioada 5-6 decembrie pentru că avem rectificarea dar este o întârziere destul de îndelungată, opt zile pentru micile afaceri, pentru marile afaceri care nu mai au cash-flow, nu mai au fonduri”

"Sunt de acord să intrăm în acest joc"

Cătălina Lupaşcu:
Am observat că aceşti consilieri sunt tributari prin comportamente mai puţin democratice pe care şi le-au internalizat în cei opt ani de zile cât au guvernat Botoşaniul, opt ani în care practic nu i-au interesat cetăţenii ci doar la problemele lor personale şi evident cele politice. Din punctul meu de vedere este clar că nu ar trebui să supunem la vot, intrăm într-un joc în care nu are sens să intrăm dar dacă votul nostru de astăzi aduce în sala de şedinţe consilierii PDL, sunt de acord să intrăm în acest joc. Din păcate colegii noştri nu ştiu ce înseamnă democraţia”, a spus şi Cătălina Lupaşcu.
CITEŞTE:
 Scandal organizatoric în CL  – Opt consilieri au părăsit şedinţa - VIDEO