Circ la Poliţie cu tata Florea: Pâna la Haga d… îţi scot ochii

Evenimentele în care este implicat un şofer de la SC Florea Carn SRL şi care au început luni seară au continuat marţi şi s-au reluat miercuri. Actorii sunt cam aceiaşi: şoferul Vasile Cencu, administratorul Vasile Băltuţă şi Florea Ţurcanu, patronul din acte al amintitei societăţi comerciale.

 

Întâlnire de gradul 0 „cu omul cu sabia”

Marţi, Vasile Cencu s-a deplasat la Abatorul Ţurcanu pentru a-şi lua automobilul Cielo lăsat în curte, iar acolo a dat chiar peste cel care l-a reclamat ca agresor.

„Ce mă, ai sunat la ziar? Tot mai intri tu o dată în mâinile mele”, i-ar fi transmis Vasile Băltuţă.

În aceeaşi zi, Vasile Cencu, alături de soţie şi de fiul său, au mers la Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru a depune o plângere, explicând că în seara agresiunii poliţiştii de la Suliţa au refuzat să vină la abator. În urma sesizării depuse la IPJ Botoşani, a doua zi au fost sunaţi de la postul de poliţie comunal pentru a depune şi acolo o plângere.

Şi încă o întâlnire de grad o cu „tata Florea”

Mare surpriză, la faţa locului a venit în scurt timp nimeni altul decât Florea Ţurcanu, împreună cu Mitică Iacob, cel de la care ar fi plecat tot conflictul. Membrii familiei Cencu susţin că au fost ameninţaţi de patronul din acte al SC Florea Carn SRL chiar în incinta postului de poliţie, după ce Mihaela Cencu, soţia conducătorului auto, i-a transmis că îşi vor căuta dreptatea până la Haga.
"Pâna la Haga d…  îţi scot ochii", i-ar fi răspuns Florea Ţurcanu.
Membrii familiei Cencu susţin că se fac presiuni asupra mai multor angajaţi ai abatorului să nu dea oamenilor legii declaraţii prin care să confirme conflictul şi faptul că joi dimineaţă Vasile Cencu a fost sunat de o contabilă care i-a transmis direct că, dacă mai continuă să facă publice informaţii de la conflict şi despre firmă, va fi dat în judecată şi i se vor cere daune.

Oficial, şoferul… încă e conducător auto la abator

Joi dimineaţă încă mai era angajat la SC Florea Carn SRL, aceasta şi după ce a purtat o discuţie cu Florin Ţurcanu, managerul abatorului care îi poartă numele.
„M-a întrebat: «îţi dai demisia»? Dar de ce să îmi dau demisia? Ce, mi-i frică de el? Mă duc şi îl dau în judecată”, a povestit Vasile Cencur.
La rândul său, Mitică Iacob, angajatul Florea Carn cu care a avut conflictul ce s-a terminat cu corecţia primită de la Vasile Băltuţă, ar fi depus plângere fiindcă ar fi încasat-o de la Vasile Cencu, însă acesta susţine că nu l-a lovit şi că, de altfel, respectivul nu are nici un semn de agresiune.