Ciofu: Nu vrem ca electoratul să fie dezamăgit de prestaţia noastră - VIDEO

 

Odată cu startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, candidatul pentru Camera Deputaţilor pe municipiu din partea USL, Tamara Ciofu a făcut un apel la colegii de partid şi totodată la ceilalţi candidaţi să lupte curat pentru a strânge voturile electoratului botoşănean.

Medicul Tamara Ciofu a subliniat că echipa USL merită din plin încrederea botoşănenilor fiind apropiată de comunitate şi de asemenea, în opinia sa, singura care ar putea rezolva problemele de ordin social cu care se confruntă societatea. „Ne dorim să fie o campanie electorală sinceră, echilibrată, corectă între candidaţi în aşa fel încât electoratul să nu fie dezamăgit de prestaţia noastră. Noi echipa USL suntem reprezentaţi de o grupare de profesionişti, cunoscuţi ca specialişti în domeniul în care activăm şi care ne-am implicat mult în ceea ce înseamnă viaţa comunitară”, a declarat Tamara Ciofu, candidat la Camera Deputaţilor pe Colegiul 6 Botoşani. Ea şi-a mai exprimat speranţa ca ziua de 9 decembrie să fie una cu victorie pentru o „guvernare pentru Botoşani”. La final, Tamara Ciofu a fost aplaudată de toţi cei prezenţi care au pornit o serie de scandări precum: „USL Victorie, USL victorie, USL victorie”.
CITEŞTE:
 USL a intrat în campanie cu sediu cochet şi un candidat absent - FOTO&VIDEO




VEZI ŞI:
Bătălia electorală a început la miezul nopţii cu zeci de oameni, candidaţi la lipit afişe, poliţişti şi jandarmi : Reporneşte inima României / Guvernare pentru Botoşani – GALERIE FOTO