Două mașini au fost grav avariate într-un accident rutier produs marți dimineață pe centura Sucevei.
Totul s-ar fi întâmplat din cauza unei depășiri neregulamentare. Șoferul care ar fi efectuat manevra ilegală ar fi plecat de la fața locului.
Conducătorul auto implicat, un bărbat din Botoșani care circula regulamentar, a fost nevoit să vireze brusc pentru a evita impactul cu mașina respectivă, însă, din păcate, a intrat într-o coliziune cu un alt autovehicul care se afla în fața sa, scrie antena3.suceava.ro
Iar angajații unei firme de tractări spun ca aceasta este cauza numeroaselor accidente din zonă.
Oamenii legii au ajuns la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.