Cine sunt ”anonimii” cu care PSD merge la CJ Botoșani

Trei ore aproximativ au durat dezbaterile pentru lista pregătită la Consiliul Județean la alegerile din 5 iunie 2016, de către PSD Botoșani. Până la depunerea efectivă la Biroul Electoral Județean, numele și pozițiile de pe listă mai pot suferi mici modificări.

 

Valul de nemulțumire vis a vis de intenția ratată de întinerire a partidului a fost contracarat de liderii PSD Botoșani care au arătat că, pe lângă Bogdan Buhăianu sau Cătălin Olaru mai există și alți tineri pe lista propusă pentru următorul mandat de consilieri județeni.

De exemplu, Florin Știrbu, locul 11 pe listă, este economist la Primăria Dorohoi și are 27 de ani. Cătălin Precul, de pe locul 17, are 32 de ani, este din Săveni iar sarcina sa este să mențină contactul cu Liga Aleșilor Locali.
Gheorghe Todică de pe poziția 12 este șeful Secției Drumuri Naționale Săveni, în timp ce, Mariana Andrioaei este medic la secția interne a Spitalului Județean Mavromati.

Singurul primar de pe listă este cel de la Concești, Costel Nazare, care se pare că nu își mai dorește un mandat la Primăria pentru care ar putea candida fratele său.

Propunerile pentru lista de la CJ s-au făcut din partea celor șase colegii parlamentare cu condiția ca fiecare să aibă reprezentanți pe locuri eligibile.

LISTA:

1. Macaleti Costica - Botosani
2. Birta Dorin - Dorohoi
3. Andrioaie Mariana - Botosani
4. Barliga Rodica - Saveni
5. Vazdoaga Gheorghe - Flamanzi
6. Nazare Costica - Darabani
7. Patrauceanu Costel - Flamanzi
8. Olaru Catalin - Botosani
9. Nenisca Ioan - Darabani
10. Toma Liviu - Botosani
11. Stirbu Florin - Dorohoi
12. Todica Gheorghe - Saveni

13. Buhaianu Bogdan-TSD
14. Bresug Cristina-Flamanzi.
15. Pietraru Florentin-OPSD
16. Bosovici Calin-Botosani
17. Precul Catalin-Saveni
18. Sergiu Marian-Botosani
19. Andreea Andrei-PES
20. Paul Pavel-Dorohoi