Aţi mai auzit ceva de PNL Botoşani în ultimele două-trei săptămîni? Mai mişcă ceva în partidul ăsta? Trăieşte cineva pe acolo? Dinspre sediul din strada Teatrului nu mai respiră mai nimic şi dacă nu mai respiră, nici nu mai transpiră.
Din nefericire pentru un partid de tradiţie, la Botoşani a ajuns de multe ori să se mai amintească de el aşa, la vreo cîteva săptămîni, cînd mai pleacă un liberal de vază de acolo. Ultimii doi au fost Relu Tîrzioru şi Gheorghe Ciubotaru. Ei se alătură listei lungi de parlamentari şi aleşi locali care ori au plecat de bună voie, ori au fost „încurajaţi” să-şi vadă de treabă prin alte părţi. Câmpanu, Rebenciuc, Ciobanu, Bahrin, Aroşoaie, sînt doar cîteva din numele care îmi vin acum în minte.
Ceea ce anticipam prin toamnă s-a cam întîmplat. PNL pare să fi devenit partidul unui deputat şi a şefei sale de cabinet. Iar asta se vede şi la cotizaţii, unde anul trecut doar patru liberali mari şi laţi (la buzunare) au cotizat peste limita a 10 salarii minime pe economie. Iar doi dintr-ăştia sînt chiar împricinaţii. Cînd vrei să ai partidul tău îţi asumi şi unele riscuri financiare, adică îl ai, dar pe banii tăi, nu pe ai altora.
Restul care ar mai putea ajuta partidul, nu neapărat financiar, bănuiesc că s-au plictisit şi ei de promisiuni gen „Sorescu secretar de stat la Ministerul Finanţelor”, nu ştiu care ministrul Agriculturii şi aşa mai departe.
Gelu Ciubotaru îmi spunea zilele trecute că una din marile probleme ale PNL este că nu e condus nici la centru şi nici la Botoşani. Problema cred că e, de fapt, cum e condus şi mai ales de cine PNL-ul ăsta. Mai ales la Botoşani ...
Sergiu BĂLĂŞCĂU