Cine l-a demis pe Flutur?

 

Trebuie să spun din capul locului că eu nu cred că există vreun botoşănean, care a luat cît de cît contact cu lumea politică, în stare să creadă chestia asta cu demisia pentru deschiderea candidaturii pentru orice competitor. Să fii şeful partidului de la putere, chiar şi pe o criză crîncenă ca aceasta, este o oportunitate cu care nu te întîlneşti prea des în viaţă. Ai zeci de instituţii la picioare, schimbi directori, pui prefect, împarţi fonduri uriaşe. Sigur, oficial deconcentratele nu îţi sînt subordonate, directorii sînt schimbaţi de ministere, iar prefectul e pus de Guvern, dar asta e deja altă poveste, care ţine de faţadă.

Aşadar, cine l-a determinat pe Flutur să demisioneze? Ţâbuleac nici măcar nu vrea să comenteze gestul acestuia, deşi mai mult sau mai puţin indirect mai toate săgeţile apropiaţiilor primarului duc spre el. În plus, mereu a fost văzut ca o alternativă la deja fostul şef al PDL. Dar oficial el n-are treabă cu se întîmplă în partid. Nici Ţurcanu n-are oficial vreo legătură cu chestia asta. Nu, el a trecut pe la PDL Bacău în vizită la prieteni, s-a întîlnit cu Ţâbuleac ca să îl cunune şi aşa, în general, discută cu democrat-liberalii de la centru „pentru binele judeţului”. Şi cred că simiţiţi cu toţii cum vine binele ăsta de cînd tot pălăvrăgeşte deputatul de Dracşani cu capii portocalii. Nici şefii de la Bucureşti n-au o treabă cu ce s-a întîmplat la Botoşani. A spus chiar Flutur că n-a făcut cineva presiuni asupra lui să demisioneze şi nici măcar nu i-a sugerat lucrul acesta.

Pînă la urmă cred că, într-o bună măsură, a fost demis de botoşăneni. Ei l-au votat pe Geoană de ziceai că-s înnebuniţi de mirosul de trandafiri. Şi de acolo a plecat totul. Sigur, cred că inclusiv în PDL au fost destui care au făcut în aşa fel încît botoşănenii să nu care cumva să pună ştampila pe Băsescu. Şi asta cu gîndul la ceea ce se întîmplă acum. Cert este că, dacă ar fi votat altfel, acum nu ne-am mai fi întrebat ce treabă au cu demisia Ţâbuleac, Ţurcanu sau Falcă pentru că n-ar fi fost cazul.

Era prin 1999 sau 2000 şi aveam un an-doi de jurnalism cînd Cătălin Flutur renunţa, oficial tot de bună voie dacă bine îmi amintesc, la preşedinţia fostului PD, pe bazele căruia s-a făcut actualul PDL. Şi atunci s-a constituit un CODA dintr-ăsta pentru organizarea alegerilor. Consilier municipal la acea dată, Flutur a ieşit vreo patru ani din viaţă publică. A revenit în 2004 şi l-a scos pe Egner din Primărie, lucru care părea aproape imposibil într-un judeţ de un roşu absolut. A fost începutul dominaţiei dreptei la Botoşani. Se va întîmpla a doua oară ceva de genul ăsta?

Sergiu BĂLĂŞCĂU