CINE îi face plângere lui Gabriel Oprișanu și CARE alt medic botoșănean a purtat cătușe din cauza lui

Concursuri măsluite și achiziții suspecte în spitale, acestea sunt acuzațiile care ajung în această dimineață la DNA.

 

Cel care va depune plângerile penale este un personaj care dă fiori reci multora din sistemul medical românesc. Deputatul USR Emanuel Ungureanu este cel care l-a băgat o vreme după gratii, în urma unor denunţuri similare, pe cunoscutul urolog din Cluj Mihai Lucan (medic născut în Botoșani).

 

De această dată sunt vizate spitalele „Socola“ din Iași (condus de medicul botoșănean Gabriel Oprișanu), și „Sf. Spiridon“, din acelașii oraș.

 

Emanuel Ungureanu, deputat USR, va fi prezent astăzi dimineaţă la DNA Iaşi, unde va depune plângeri penale împotriva managerilor de la cele două spitale din Iaşi.

 

Ungureanu este vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi a devenit cunoscut la nivel naţional după ce a anunţat că el este denunţătorul cunoscutului medic Mihai Lucan, în dosarul în care acesta este cercetat pentru delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

 

 

Potrivit Ziarul de Iași, reprezentanţii USR Iaşi au transmis ieri că deputatul va prezenta cu această ocazie şi mai multe rapoarte de activitate cu privire la neregulile din cele două spitale, care ar fi fost „ascunse publicului de vechiul guvern PSD“.

 

La începutul acestui an, ambele spitale au primit vizita corpului de control al Ministerului Sănătăţii (MS), fiind descoperite o serie de nereguli. Într-un răspuns oficial oferit Ziarului de Iaşi de către MS, au fost subliniate în special probleme de ordin administrativ evidenţiate în raportul corpului de control, probleme ce influenţează activitatea spitalelor.

 

La Institutul de Psihiatrie „Socola“, printre cele mai grave aspecte descoperite sunt cele care fac referire la organizarea concursurilor pentru diferite posturi. Astfel, spre exemplu, a fost organizat concurs pentru zece infirmieri la una dintre secţiile exterioare, fără să existe posturi vacante, o altă neregulă fiind în cazul concursului pentru postul de şef serviciu RUNOS, unde persoanele nominalizate în comisia de concurs şi în cea de soluţionare a contestaţiilor nu aveau pregătire şi experienţă profesională în domeniu, conform prevederilor legale. Mai mult, tot verificările corpului de control au evidenţiat că atât cabinetul ORL, cât şi cel de endocrinologie nu funcţionează, iar cel de oftalmologie nu a fost folosit în ultimii doi ani, deşi a fost dotat cu aparatură recent, responsabil fiind chiar managerul „Socola“, dr. Gabriel Oprişanu, mai scrie sursa citată.

 

 

O altă problemă a fost identificată referitor la cabinetul de ginecologie, unde, deşi cheltuielile salariale s-au dublat în ultimii doi ani, numărul consultaţiilor a scăzut considerabil, existând luni în care au fost consultate doar 17 paciente. Mai mult, postul de asistent medical din cabinetul respectiv a fost ocupat în mod ilegal de o moaşă licenţiată, neavând calificarea necesară.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store