CINE-i vinovat? Cuiburile de bișnițari și cele de pirați, de neatins la Botoșani

Așa cum autoritățile par să fie îngenuncheate de bișnițarii, mai ales din Piața Centrală, lucrurile par să stea la fel și în cazul persoanelor care practică pirateria auto.

 

Au mai fost derulate acțiuni ale Poliției împotriva acestor categorii de persoane însă fără o finalitate concretă.

 

De pirații auto s-au plâns astăzi oamenii de afaceri care dețin firme de transport călători și care spun că deja s-au săturat de această poveste care durează deja de ani de zile.

 

Ei au povestit că în municipiu există așa zise cuiburi ale piraților auto, unele știute de toată lumea, în care acestea persoane merg și racolează clienți, chiar de sub nasul celor care plătesc taxe și impozite.

 

”Problemele sunt cred că de 10 ani de zile, nici nu mai vreau să mai discut. Vorbim de Legea 38 la nivel național care tot a fost modificată, transformată în altă lege, iar s-a modificat înapoi, acum sunt iar discuții la nivel național pe piraterie și sperăm să se modifice în maximum 1 lună de zile”,

Marian Apetrei, liderul transportatorilor din Botoșani

 

Poliția Locală nu are atribuții în a interveni pe acest segment, decât doar dacă aceste persoane care practică pirateria auto opresc în locuri interzise.

 

Singurele atribuții le au cei de la Poliția Rutieră însă dovedirea faptei este complicată întrucât în majoritatea cazurilor pirații auto susțin că au rude sau prieteni în mașină și nu călători clandestini.

 

”Sunt parcări unde stau pirații, zona Gării, Piața Mare unde sunt ca niște cuiburi. Opriri pe contrasens, opriri pe interzis, sunt parcate neregulamentar. Discuțiile pe piraterie sunt puțin mai complicate. Eu pot să spun că numai pe traseul Botoșani – Dorohoi unde operăm noi ca și companie, sunt în jur de 40 – 50 de autoturisme care fac treaba asta, până la Darabani. E un fenomen”,

Marian Apetrei, liderul transportatorilor din Botoșani

 

Anul trecut Poliția a avut o acțiune pe linia pirateriei auto, fiind aplicate mai multe sancțiuni, însă acest fenomen este în continuă creștere la Botoșani.