Cine-i apără pe polițiști de mai-marii din Poliție? „Inginerii financiare”, ordine secretizate la legea salarizării și alte abuzuri făcute publice– VIDEO

Tocmai oamenii care trebuie să respecte cu sfințenie legea și totodată să se asigure că o face și societatea civilă pentru asigurarea siguranței publice, sunt cei care trăiesc cele mai mari frustrări privitoare la normative care sunt încălcate, chiar de șefii din ministerele de resort.

 

Adevărul neștiut din Poliție 

 

Mai multe abuzuri care sunt perpetuate în timp în cadrul structurilor aflate sub tutela Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost dezvăluite într-o ședință a comisiei de dialog social care a avut loc la Prefectură vineri.

 

Președintele Sindicatului Polițiștilor și Personalului Contractual (SPPC) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul șef Cătălin Corneanu a vorbit deschis despre aceste nereguli revoltătoare care se petrec în Poliție de ani de zile și spre care se vorbește mai puțin sau deloc. Și în acest mod, societatea civilă nu reușește să aibă percepția acestor „inginerii financiare” la care sunt supuși polițiștii, oamenii la care se apelează exclusiv în situații critice.

 

Cătălin Corneanu s-a referit la aplicarea Legii 153/2017 prin care sunt stabilite, în mod unitar teoretic, salariile din sfera serviciilor publice de orice fel. În cazul Poliției, criteriile prin care sunt calculate salariile au fost secretizate printr-un ordin inaccesibil pentru consultare. Iar acest lucru se întâmplă pentru a nu exista pârghii să fie atacat. Încă de la promulgarea legii, polițiștii au fost printre puținele categorii profesionale în cazul cărora nu s-a ținut cont de litera expresă a legii.

 

Salariile polițiștilor NU sunt informații clasificate

 

Iar motivele protestelor care au tot avut loc îl constituie tocmai faptul că majorările impuse de legea salarizării nu au fost aplicate și în cazul lor. Niciodată polițiștii nu au cerut măriri de salarii, ci doar o aplicare a legilor în vigoare.

 

„Motivul secretizării acestor ordine vă spun sincer că nu există. Dacă studiem toate normativele, acolo nu sunt menționate informații clasificate, sunt menționați că se dau niște bani, după legea salarizării trebuie să fie publici. Sunt secretizate de la an la an, și ca să aveți o reprezentare cât mai exactă a modului preconceput a punerii în aplicare a Legii 153/2017, ordinul de salarizare S7 pe 2018 a fost dat pentru a pune în aplicare Legea 153 din 2017, de la 1 iunie 2017 și l-au dat la 31 ianuarie 2018. Ca să consulți un document secret, trebuie să știi că există, să ai habar de existența lui. Este un cerc vicios, acesta este un aspect. Și de aici pleacă încălcarea legii”,

Cătălin Corneanu, președinte SPPC

 

Sporul de covid și toate celelalte

 

Celebrul spor de covid de care au beneficiat categoriile profesionale expuse, printre care s-au regăsit inclusiv salariații Prefecturii care în pandemie s-au baricadat în instituție și au interzis accesul publicului, nu este acordat tocmai polițiștilor: „În proiectul de ordonanță au avut drept și polițiștii, pentru că și colegii care intră în contact, prin natura funcției, care merg și intervin”.

 

Și în cazul celorlalte sporuri prevăzute de lege există abuzuri semnalate de oamenii legii, iar unul dintre acestea este cel privitor la condițiile deosebite de muncă. IPJ Botoșani este printre puținele din țară unde, personalul civil nu este inclus la acordarea acestui spor.

 

„La nivel național există doar cinci inspectorate de poliție în cadrul cărora personalul nu beneficiază de acest spor. Avem documente făcute la minister, avem documente făcute peste tot și ni se comunică același lucru. Dar cauza știți care este? Angajatorul a avut obligația ca până în 2004 să stabilească exact locurile conform hotărârilor de Guvern, care se încadrează”,

Cătălin Corneanu, președinte SPPC

 

Situația în urmă cu mulți ani ar fi trebuit comunicată la un anumit termen, însă bineînțeles că acesta nu a fost respectat, fără ca cineva să se sesizeze, cum se întâmplă în cazul alor situații privitoare la nerespectarea unor normative.

 

Toate instituțiile respectă termene! Nu și Poliția

 

Iar când au fost retrimise, termenul era depășit de mult timp deja, și astfel s-a ajuns la situația în care din același birou, un coleg să aibă respectivul spor iar altul, nu.

Au existat valuri de adrese la Ministerul Muncii însă nimeni nu repară erorile făcute de-a lungul anilor.

 

„Toți lucrătorii din IPJ Botoșani au lăsat capul în jos și au mai strâns din dinți și au mers mai departe gândindu-se că se va ajunge la un final și în anul 2022 vor fi reglate toate aspectele privind salarizarea. După cum bine știți, sau poate nu știți, înghețarea salarizării pe anul 2020 deja face obiectul unui dosar la CCR. A fost o admitere de principiu, și veți înțelege cum se încalcă printr-o ordonanță o lege dată de Parlament, că așa consideră ei că este bine. Nu vreau să mă gândesc ce curaj, ce tupeu ar avea să procedeze la o nouă înghețare. Eu nu vreau să incit, dar gândiți-vă că este un risc la siguranța națională, situația în care ne aflăm”,

Cătălin Corneanu, președinte SPPC

 

Sporurile de confidențialitate, de dispozitiv sau de pericol nu se mai regăsesc pe fluturașii de salariu ale polițiștilor. Iar asta în condițiile în care, spune liderul sindical, sensul legii este explicit și menit să asigure o salarizare unitară la nivel național.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store