CINCI tineri scandalagii amendați de polițiștii locali pe o stradă din Botoșani

În intervalul 9-12 august 2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pe raza municipiului Botoșani, monitorizând parcurile, pietonalele, parcurile de joacă pentru copii, piețele.

 

Ca urmare a activităților desfășurate polițiștii locali au constatat un număr de 63 de fapte contravenționale reglementate de acte normative adoptate la nivel național, dar și de hotărâri ale consiliului local al municipiului Botoșani, fiind aplicate sancțiuni în funcție de gravitatea acestora, cuantumul total al amenzilor 9.690 lei.

 

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool pe domeniul public, apelarea la mila trecătorilor, etc.

 

În data de 9 august 2024, în jurul orelor 22:10, ca urmare a unei sesizări telefonice, ofițerul de serviciu a direcționat patrula auto pe Aleea Pinului, unde au fost surprinși cinci tineri care tulburau liniștea publică prin strigăte, motiv pentru care au dispus sancționarea contravențională.

 

(Foto: depositphotos)