Cinci directori de şcoli reconfirmaţi pe funcţii de Huncă - AFLĂ care

 

Cei cinci şefi ai unor unităţi şcolare din municipiu şi judeţ cărora le-au expirat mandatele la data de 15 decembrie 2012 rămân în continuare pe funcţiile de conducere. Decizia a fost luată în urma unui Consiliul de Administraţie întrunit la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean luni, 17 decembrie 2012.
Astfel, în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar de ieri, ca urmare a încetării contractelor manageriale ale celor cinci directori în speță din județ, membrii Consiliului au hotărât numirea cu delegație până la organizarea unui concurs dar nu mai târziu de 31 august 2013. Este vorba despre:
Butnariu Rodica - Școala Gimnazială nr. 1 Roma
Diaconu Grigore - Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Gheorghe” Botoșani
Muha Constantin - Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Iacob” Dorohoi
Pochișcan Emilian - Liceul ”Regina Maria” Dorohoi
Voinea-Axinte Costică - Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoșani

Singura funcţie în care numirea nu se face pe criterii politice este cea a directorului de la Seminarul Teologic, Grigore Diaconu care are nevoie doar de un aviz din partea Mitropoliei. "Acest aviz eu l-am primit deja din octombrie, dacă nu îl aveam nu putea ocupa funcţia în continuare chiar dacă IŞJ mă numea", a declarat Grigore Diaconu.
CITEŞTE:
 Nu se fac ore nici marţi în 36 de localităţi – LISTA şcolilor închise