Sperietură zdravănă pentru niște copii din Botoșani.
Cinci copii, patru dintre ei fiind frați, au ajuns în atenția medicilor dorohoieni după ce au mâncat fructe dintr-un copac pe care l-au găsit în păduricea de la marginea localității.
Copiii, cu vârste între 6 și 10 ani, sunt din comuna Hudești, localitatea Baranca. Cei cinci au gustat fructele roșii care semănau cu cireșele, iar când au ajuns acasă au început să se simtă din ce în ce mai rău, scrie Dorohoi News.
Părinții au sunat la 112, cadrele medicale sosite la locuințele minorilor preluând pacienții cu două ambulanțe.
Copiii au ajuns în atenția cadrelor medicale cu o stare alterată, prezentând dureri abdominale și vărsături, specialiștii de la Dorohoi reușind să îi stabilizeze.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: