Cinci asociații trimise la plimbare după ce-au întins mâna după bani

În total un număr de 25 de asociații neguvernamentale s-au înscris la sesiunea de proiecte cu finanțări nerambursabile de la Primăria Botoșani. 20 au avut fost acceptate la finanțare în timp ce, un număr de cinci au fost respinse.

 

Proiectele depuse au fost atât de domeniul cultural – educațional cât și pe cel sportiv. Asociația Parens a Școlii nr. 11 din Botoșani de exemplu, a solicitat fonduri pentru proiectul ”Excelența – Un pas spre viitor” însă cererea a fost respinsă din cauza lipsei documentelor privitoare la bilanțul contabil.

Asociația Expo Art a intenționat să organizeze ”Festivalul Național Botoșani – Capitală culturală” însă comisia a constatat lipsa documentelor privind statutul și actul constitutiv. Și Uniunea Vatra Românească ce a avut un proiect Botoșani – fereastră către viitor nu a fost eligibilă din cauză că nu deține certificat de înregistrare fiscală și act constitutiv.

De asemenea, Clubul Cultural Artistic Libertatea ce a dorit organizarea Festivalului de folclor și tradiții ”Dialog pe aceeași scenă” nu a putut prezenta un act constitutiv.

Anul acesta, nu a primit nici un leu nici ”reclamagiul de serviciu”, respectiv Cătălin Pamfil care a dat Primăria în judecată în trecut pentru că i s-a aprobat o sumă mai mică decât cea solicitată. CS Pam*Phil Center a solicitat bani pentru proiectul ”Campioni europeni 2016” însă Primăria a primit o adresă prin care era informată că acest club este suspendat pe o perioadă de doi ani de zile din toate acțiunile interne și internaționale organizate și desfășurate sub egida Federației Române de Karate. (G.E.)