Chuck Norris al șoselelor din Botoșani reținut de polițiști, după ce a comis a TREIA oară aceeași infracțiune

Unii șoferi botoșăneni au mult tupeu, iar asta o pot confirma cu ușurință polițiștii de la Rutieră. De pildă, un tânăr de 23 de ani, s-a aventurat la volanul unui autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat și a fost depistat în trafic.

 

Vineri, 25 septembrie 2015, în jurul orelor dimineții  M. C. de 23 ani, din municipiul Dorohoi, a fost depistat în timp ce conducea pe strada Lt. Olinescu,  un autoturism marca VW Passat înmatriculat în Germania. Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat faptul că tânărului i se suspendase exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În luna iulie a acestui an, tânărul a mai fost depistat în trafic de două ori de către poliţişti, deşi se afla în aceeaşi situaţie de drept.

 

Faţă de M.C. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, în vederea arestării preventive. Ulterior, la data de 26 septembrie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a dispus faţă de conducătorul auto, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. În cauză continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană careia dreptul de a conduce i-a fost suspendat.