Chituri, vopsele și ciment expirate, distruse de o instituție de la Botoșani

Mai mulți agenți economici din județul Botoșani, care comercializează materiale de construcții, au fost luați în vizor de Protecția Consumatorilor.

 

În urma controalelor efectuate de către comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani, un număr de 31 de operatori economici care comercializează materiale de construcții ori produse destinate construcțiilor, mecanismelor și obiectelor sanitare au fost luați în vizor. „S-au dispus zece avertismente și șapte amenzi contravenționale în valoare totală de 27.000 lei”, a declarat Mirel Rogalschi, comisar-șef în cadrul CJPC.


Totodată comisarii au oprit de la comercializare o cantitate de 1.470 kg de materiale de construcții, mai exact cutii de chituri, vopsele, și o cantitate mică de ciment.


(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40114:Șantierele și societățile de construcții luate la control de inspectorii muncii -  VEZI ce urmăresc ]]