„Chirurgul sufletelor”, unul dintre cei mai iubiți preoți de la Botoșani invită credincioșii la resfințirea unei biserici

Invitația este semnată de părintele Ciprian Grădinaru cunoscut pentru numeroasele sale acțiuni umanitare. 

 

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din comuna Hlipiceni urmează să fie resfințită după ce a trecut printr-un amplu proces de reabilitare datorită eforturilor susținute de părintele Ciprian. 

 

„Cu dragoste întru Hristos Domnul, vă invităm să participați la resfințirea Bisericii Ortodoxe Izvorul Tămăduirii din Hlipiceni, județul Botoșani. 

După ample lucrări de renovare desfășurate în perioada 2022 – 2024, locașul de cult a fost restaurat integral, iar slujba de resfințire va fi oficiată pe 21 septembrie 2024, începând cu orele 8:00 de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop – vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Nichifor Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Iașului, alături de un sobor de preoți și diaconi”, 

se arată în invitația tramsmisă de părintele Ciprian Grădinaru

 

Apaga creștină va avea loc în sala de festivități din localitatea Hlipiceni, începând cu orele 12:45.