Zona istorică a municipiului a fost marți spre seară locul unei petreceri de stradă a unei familii care locuiește acolo. Motivul? Botezul fiului lor Noris, un băiat de vârsta majoratului.
Creștinarea băiatului a constituit un motiv de mare bucurie pentru comunitate. Părinții au scos bucate alese pe mai multe mese de afară, precum și băuturi de toate felurile.
Și cum orice chef nu este complet fără muzică, de la București a fost adusă formația ”Sultanii României” cu solistul vocal ”Leo de la Kuweit”.
Centrul Vechi a răsunat zeci de minute în acorduri de manele. Femei și bărbați au dansat pe stradă, pe trotuare și prin balcoane.
Totul până ce un membru al familiei a făcut semn să se oprească muzica fiindcă urmează botezul propriu-zis, care are loc în aceste momente la Biserica Uspenia.
În jurul orei 16:30, când petrecerea era în toi, prin zonă a ajuns și o mașină a Poliției Române, care a făcut imediat cale întoarsă, fără ca vreun agent să coboare din autospecială.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL