Tinerii liberali au făcut petrecere la mare cu înjurături la adresa PSD. Șefa TNL și-a cerut scuze pentru ”comportamentele inacceptabile”.
Tinerii liberali care au participat la Școala de Vară a partidului de la mare au făcut o petrecere la care s-au distrat scandând injurii la adresa PSD, colegii de coaliție ai PNL.
TNL Botoșani a avut, de asemenea, reprezentanți la această întâlnire a tinerilor liberali din România.
După ce imaginile au apărut pe internet, lidera Tineretului Național Liberal (TNL), Mara Mareș, a reacționat și a transmis că își cere scuze pentru aceste „comportamente inacceptabile”.
”Îmi cer scuze în numele Tineretului Național Liberal pentru aceste comportamente inacceptabile. Mărturisesc că am aflat acum puțin timp și cu mare neplăcere despre limbajul folosit. Adevărul este că nu putem controla tot, mai ales noaptea târziu. Voi face toate demersurile să identificam persoanele din video și vom avea o discuție pe subiect. Zilele petrecute la Școala de Vară au avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense și specifice. Aceste activități ne caracterizează, iar pe altele le regretăm”,
Mara Mareș, președintele TNL.
Butoiul cu pulbere s-a stins repede, iar cele două părți s-au împăcat, potrivit digi24.ro. Omologul său de la social-democrați, Mihai Ghigiu, a acceptat scuzele și a dat asigurări că acest incident nu afectează coaliția.
Imaginile cu petrecerea tinerilor liberali s-au viralizat însă (vezi video jos).