Chef cu pensionari la Maria, primarul aşteptat în linişte de prefect: FOTO&VIDEO

 

Era liniște în jurul orei 17:00 a zilei de vineri, 10 ianuarie 2014 la restaurantul din Complex Maria, cea de-a doua locaţie aleasă pentru Revelionul Pensionarilor organizat de Primăria municipiului Botoşani. Dacă anul trecut primarul a fost întâmpinat de zeci de pensionari care s-au îmbulzit pentru a-i strânge mâna, anul acesta la uşă se afla…prefectul.
Costică Macaleţi a fost invitat se pare la acest eveniment şi a fost prezent doar la Maria spre deosebire de ceilalţi participanţi care fuseseră şi la Mioriţa. Trecerea oficialilor prin cel de-al doilea local a fost una fulger şi cum la Maria era linişte, primarul şi invitaţii lui au decis să-şi tragă sufletul. Au luat loc într-un separeu unde au schimbat amabilităţi şi au servit câte un aperitiv.
La aproximativ 30 de minute când şi formaţia artistică a restaurantului s-a trezit la viaţă, aleşii de la municipiu au ieşit în ringul de dans unde au dansat cu pensionarii sau s-au prins în hore. Primarul Ovidiu Portariuc a avut un scurt discurs după care a reluat dansul. (G.E.)
CITEŞTE:
 FOTOREPORTAJ Isterie de vârsta a treia: dans, chiuituri, primarul luat pe sus de admiratoare
[[banner]]
[[galerie-foto]]