CFR anunţă investiţii pentru siguranţa feroviară din Botoșani

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), iar durata contractelor va fi de 9 luni, de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat ofertele câştigătoare pentru ultimele 3 loturi la licitaţia publică pentru elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) privind „Sporirea eficienţei economice şi a siguranţei feroviare prin creşterea nivelului de centralizare al instalaţiilor de semnalizare feroviară, aferente sectoarelor de cale ferată de pe raza Regionalelor Timişoara, Cluj, Iaşi şi Galaţi”.

 

"Este important de precizat faptul că, prin implementarea programului de centralizare a instalaţiilor şi integrarea acestora în centre de management ale traficului, contribuim esenţial la creşterea gradului de siguranţă feroviară, optimizarea capacităţii de exploatare a sectoarelor feroviare şi la reducerea cheltuielilor aferente întreţinerii", potrivit CFR SA.

 

Asocierea I.S.P.C.F. SA (lider de asociere) - SC Baicons Impex SRL a fost desemnată câştigătoare pentru toate cele 3 loturi, valoarea totală a ofertelor depuse fiind de 15.226.284,41 lei, pentru următoarele sectoare CF:

 

Lot 2 - Sucursalele Regionale CF Timişoara şi Cluj (Sectoare CF) - 6.913.434,71 LEI fără TVA - Nr. crt/ Sector de cale ferată/staţii/ SRCF

 

Lot 4 - Sucursalele Regionale CF Iaşi şi Galaţi (Sectoare CF) - 6.233.122,20 LEI fără TVA - Nr. crt/ Sector de cale ferată/staţii/ SRCF:
 

1. Vaslui - Iaşi/Bălteni, Buhăieşti, Rebricea, Scânteia, Grajduri, Bârnova, Ciurea/ Iaşi;

2. Bârlad - Vaslui/Zorleni, Banca, Crasna, Munteni, Vaslui/ Iaşi;

3. Tecuci - Bârlad/Frunzeasca, Berheci, Nichişeni, Tutova, Bârlad, Tecuci/ Iaşi şi Galaţi;

4. Vereşti - Botoşani/Bucecea, Leorda, Botoşani/ Iaşi;

5. Bacău - Piatra Neamţ/Gârleni, Buhuşi, Podoleni, Roznov, Piatra Neamţ/ Iaşi.

 

Lot 5 - Sucursala Regională Galaţi (Sectoare CF) - 2.079.727,50 LEI fără TVA - Nr. crt/ Sector de cale ferată/staţii/ SRCF