CET nou şi Săptămâna Porţilor Deschise la Modern Calor

 

Și cel de-al doilea motor de mare capacitate pentru SC Modern Calor SA a ajuns la Botoșani. Produs de liderul mondial pe piața motoarelor pe gaz, GE Jenbacher AG, acesta va face parte din sursa de producere în cogenerare a energiei termice și electrice din componența noului CET. Conform proiectului din fonduri europene, implementat de Primăria Municipiului Botoșani, motoarele vor fi completate în lunile viitoare de două cazane de apă fierbinte (CAF), cu o capacitate de 45 de gigacalorii fiecare, cu arzătoare mixte gaz-păcură, precum și de instalațiile auxiliare.

Programată să înceapă a funcționa în mai, anul curent, noua centrală termică și electrică a municipiului Botoșani va fi o investiție de ultimă oră la nivelul Uniunii Europene. Cele două motoare reprezintă o premieră mondială absolută în domeniu, fiind dotate cu turbocharger în două trepte și 24 de cilindri. Răspunzând cererii globale de creștere a eficienței energetice, echipamentele oferă o putere semnificativ mai mare decât a celor  produse până acum, adaptându-se bine în cazul centralelor care produc simultan energie electrică și căldură.
 „În condițiile actuale de piață, creșterea eficienței este esențială datorită creșterii costurilor energiei electrice și în același timp a reducerii substanțiale a emisiilor poluante în mediul înconjurător, cerință imperioasă a Uniunii Europene. În același timp, față de modelul anterior al producătorilor austrieci, noul motor JMS 624 GS-N.LC (versiunea HO2) crește cu aproximativ 10% puterea electrică produsă, de la 4 MW la 4.4 MW electrici, lucru care ne va permite să practicăm tarife accesibile la energia termică”, a declarat lui Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA.
Pe măsură ce proiectul noului CET va evolua, Modern Calor va organiza o săptămână a ușilor deschise, astfel încât noile echipamente să poată fi vizitate de orice doritor, actuali sau potențiali clienți ai operatorului de termoficare.
CITEȘTE ȘI:
 Motor de 45 de tone din Austria pentru Modern Calor