Ceremonie săracă-n oficialități la jandarmi – GALERIE FOTO & VIDEO

Acțiunea organizată luni, 4 aprilie 2016 la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani a încheiat practic seria celor organizate cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la înființare. S-a adresat mai ales oficialităților de la Botoșani care, în marea lor parte, au lipsit de la manifestație.

 

Spre deosebire de anii anteriori, au lipsit mare parte dintre șefii de instituție de la Botoșani. Prefectul Dan Nechifor a fost reținut de mai multe persoane care au venit în audiență și și-au exprimat dorința categorică de a-și discuta problemele cu el. În schimb, Consiliul Județean și Primăria nu și-au trimis nici un reprezentant.

Au onorat invitația jandarmilor șefii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Poliție Județean, ai Garnizoanei Militare sau din partea DIICOT și SRI.

”Se împlinesc 166 de la înființarea Jandarmeriei Române, un moment extrem de important pentru arma noastră. Aceste manifestări au avut loc în prezența reprezentanților instituțiilor cu care cooperăm și a reprezentanților instituțiilor publice locale”
Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ Botoșani

În cadrul ceremoniei de luni, cinci subofițeri ai IJJ au fost avansați în grad de inspectorul șef al instituției. Acțiunea s-a finalizat cu defilarea gărzii de onoare în aplauzele puținilor invitați prezenți. (G.E.)