Cereale ilegale confiscate de poliţişti şi Garda Financiară

 


Vineri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus confiscări de peste 700.000 de lei. Astfel, în ziua de 27.08.2010, în baza unor date deţinute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani şi Poliţiei oraşului Flămânzi au oprit în trafic, pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, oraş Flămînzi, judeţul Botoşani, două autospeciale pentru cereale ce transportau cantitatea de 48.320 kg orzoaică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente legale de transport şi provenienţă. Continuând verificările, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Botoşani, s-a stabilit  că mijloacele de transport aparţin unei societăţi comerciale din oraşul  Săveni, judeţul Botoşani, societate care nu a întocmit facturi fiscale şi contracte  comerciale pentru cantităţile de cereale destinate comercializării, aşa cum prevede O.U.G. nr. 12/2006-modificată.  În cauză s-a procedat la sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale cu amendă în cuantum de 5.000 lei, confiscarea cantităţii de 48.320 kg orzoaică în valoare de 33.824 lei şi a celor două mijloace de transport marca MAN, cu semiremorcă, în valoare de circa 730.000 lei, care au fost depozitate la o societate de profil din municipiul Botoşani.
Tot în această lună, în ziua de 11.08.2010, un alt transport ilegal de cereale a fost depistat de poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare – secţia Botoşani, în localitatea Ştefăneşti, în cauza respectivă fiind confiscată cantitatea de 33.545 kg grâu în valoare de 20.127 lei şi un autotractor marca DAF în valoare de 148.750 lei.