Varianta Ocolitoare Bârlad – un drum de 11,28 km cu câte o bandă pe sens a fost deschisă circulației începând de joi, 29 august.
Noua șosea permite traficului rutier de tranzit să ocolească municipiul Bârlad și fluidizează circulația spre și dinspre Vama Albița și frontiera cu Republica Moldova.
Pe traseul centurii Bârlad au fost construite:
3 intersecții cu drumurile naționale DN24, DN24D și DN24A
4 poduri (Pod Bârlad, Pod Trestiana, Pod Bârlad și Pod Simila)
3 pasaje
2 parcări de scurtă durată
Varianta Ocolitoare Bârlad a avut nevoie nu mai puțin de șapte ani din momentul lansării licitației de proiectare și construire pentru a ajunge la inaugurare.
Licitația a fost lansată în 2 august 2017, iar contractul a fost semnat abia peste un an mai târziu, în octombrie 2018.
Contractul a fost semnat cu Asocierea SC Tehnic Asist SRL – X-Way Infrastructure SRL (fosta Concept Infrastrade Logistic SRL, fosta SC Tass Infra Logistic SRL) pentru suma de 132 de milioane de lei.
Ulterior, compania botoșăneană SC Tehnic Asist SRL a intrat în insolvență, fiind înlocuită în contract cu Concelex, din anul 2022.
Termenele contractuale prevedeau 8 luni pentru proiectul tehnic și 22 de luni pentru execuția lucrărilor.
Proiectul tehnic însă a fost finalizat abia în 2020, iar construcția propriu-zisă a început în luna august a aceluiași an.
Termenul de finalizare a fost oficial prelungit, ulterior, până în februarie 2024.