Agenţia de Dezvotare Regională Nord-Est şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au parafat contractul pentru reabilitarea Centrului de Plasament „Prietenia”.
Investiţia se ridică la 2,9 milioane de lei şi este finanţată prin Programul Operaţional Regional. „Din momentul acesta DGAPSC are obligaţia să declanşeze procedura de atribuire a contractului”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean. Contribuţia CJ la acest proiect este de 2%, ceea ce înseamnă că partea de cofinanţare va fi de 102.000 lei. Deocamdată nu se ştie ce se va întîmpla cu copiii adăpostiţi în centru pe perioada lucrărilor. „Rămîne de văzut, într-o discuţie preliminară pe care am avut-o cu directorul de la această instituţie s-a concluzionat că lucrările ar fi mai bine să se realizeze pe nivele, modular, astfel încît să îşi poată desfăşura activitatea în continuare”, a mai spus şeful CJ.