Centrul militar județean Botoșani „General Gheorghe Avrămescu", prin biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților pentru cariera militară, aduce la cunoștință celor interesați că au început înscrierile pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României.
Ministerul Apărării Naționale lansează o nouă campanie de recrutare pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar, în calitate de rezervist voluntar, seria aceasta fiind scoase la concurs un număr de 4.936 funcții de ofițer, maiștri militari, subofițeri și soldați și gradați rezerviști voluntari în unitățile militare de pe întreg teritoriul național.
Rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte pe bază de contract individual pe durată determinată, să încadreze funcții în structurile din cadrul instituțiilor cu atribuțiunii în domeniul apărării și securității naționale.
În județul Botoșani sunt disponibile șapte locuri.
Înscrierile au loc până pe data de 28 iunie 2024, numai la sediul Biroului informare – recrutare, iar la prezentarea la Centrul Militar Județean Botoșani, cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:
Activitățile de recrutare, selecție, repartizare și instruire se vor desfășura după următorul calendar:
Conform prevederilor Legii nr, 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr 270/2015 privind Statutul rezerviștilor militari, respectiv republicarea Legii nr, 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, aceștia beneficiază de anumite avantaje:
La prezentare la centrul militar, persoanele vor fi informate cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare și selecție.
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de criterii de recrutate generale și specifice. Pentru o informare detaliată privind criteriile dar și documentele necesare întocmirii dosarului de candidat, botoșănenii interesați sunt așteptați la sediul biroului informare-recrutare din cadrul
Centrului militar județean Botoșani „General Gheorghe Avrămescu", situat în strada Sucevei nr. 2, în zilele lucrătoare de luni, miercuri, joi și vineri între orele 8:30-16:30 și marți între orele 10:30-18:30.
Informațiile suplimentare se pot obține la telefoanele 0231-512495, 0231-512850, int. 104, 106, 103, și 0231-518086, pentru a se informa din timp privind criteriile ce trebuie îndeplinite dar și etapele ce trebuie urmate până la repartizare.
De asemenea, candidații proveniți din rândul cetățenilor fără pregătire militară vor fi consiliați în ceea ce privește exprimarea opțiunilor, în sensul orientării către arme/servicii și specialități militare pentru care aceștia prezintă abilități și aptitudini.
Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale, la adresa www.mapn.ro , www.recrutare.mapn.ro sau pagina de facebook Centrul Militar Județean Botoșani.