Cel mai amplu accident din istorie a avut loc în America de Sud, în urmă cu câțiva ani. Astfel, pe o autostradă s-au ciocnit peste 300 de vehicule.
Acest mare accident în care au fost implicate cele mai multe automobile a avut loc la data de 15 septembrie 2011 pe autostrada Rodovia dos Imigrantes din Sao Paulo, Brazilia.
S-a întâmplat că cele 300 de automobile s-au ciocnit pe autostradă din cauza faptului că exista o ceață extrem de densă, iar conducătorii auto nu puteau să vadă nici la câțiva metri depărtare.
Luând în considerare amplitudinea impactului, atunci, polițiștii au fost nevoiți să oprească definitiv circulația în zonă pentru câteva zile. În urma acestui mare impact, peste 30 de persoane au fost rănite, iar una a decedat.
Însă cel mai mare accident rutier din Europa a fost în Germania, în anul 2009. Acolo, pe autostradă din apropierea orașului Braunschweig, nu mai puțin de 259 de mașini s-au tamponat. Și în acest caz, un fenomen meteo a fost de vină. A fost o ploaie abundentă care reducea drastic vizibilitatea pentru șoferii care circulau pe drumul cu pricina. Cu toate că peste 250 de mașini s-au ciocnit atunci, numai zece oameni au fost grav răniți, scrie playtech.
Revenind la România, v-ați întrebat vreodată care a fost cel mai grav accident din țara noastră? Ei bine, cel mai grav accident care s-a petrecut în țara noastră a avut loc pe data de 29 iunie 1980, în județul Botoșani, în apropierea localității Huțani. La vremea respectivă, șoferul unui autobuz care transporta 83 de oameni, în condițiile în care autobuzul avea o capacitate de doar 80 de locuri, s-a răsturnat într-o mlaștină. Atunci, 48 de oameni și-au pierdut viața, iar alți 35 de oameni au fost răniți. La acea vreme, autoritățile comuniste au încercat mușamalizarea accidentului și au reușit.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: