Cel mai optimist candidat la Primărie şi-a depus dosarul la BEC – LISTA UNPR

 

Luni la amiază Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Botoşani dosarul pentru alegerile locale din 10 iunie.

Pe lângă candidatura la primar a directorului de la Cadastru Mihai Luca şi prezenţa unui alt şef de insitituţie sprijinit de fosta guvernare, Alexandru Chiş, lista cuprinde şi câteva surprize. Astfel, printre pretendenţii la un mandat de consilier se numără medicul Elena Cardaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor ADOR şi medicul veterinar Vlad Scutelnicu. Aspirantul la funcţia de primar s-a dovedit deosebit de opstimist. „Mi-am propus să câştig Primăria, la fel şi consilierii care sunt profesionişti sunt alături de mine”, a afirmat Mihai Luca. Acesta a precizat că pentru el şi echipa sa eligibil la municipiu înseamnă 23 de locuri în Consiliul Local din 23. La depunerea listelor a participat şi senatorul Liviu Câmpanu, candidatul UNPR la preşedinţia Consiliului Judeţean, care îşi va depune marţi dosarul la Biroul Electoral Judeţean.





CITEȘTE ȘI:
 Câmpanu joacă tare la CJ – AFLĂ ce face cu lista
 Încă o surpriză la UNPR, un nou director de instituţie pe lista lui Câmpanu