Geniu în IT și inovare, milionar în dolari, își încearcă norocul în muzică.
La 7 ani lua primele lecții de programare și dezvoltare de software. Zece ani mai târziu, până să termine liceul, a reușit să creeze prima sa companie – Storyheap – care azi e liderul platformelor de content marketing în social media.
Sebastian Dobrincu, azi în vârstă de 21 de ani, este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley, realizat prin propriile puteri, conform topului Forbes al celor mai bogați antreprenori sub 30 de ani.
Și acest om, care credea că le are pe toate, a decis să-și condimenteze viața cu ceva muzică. Sebastian Dobrincu își anunță lansarea în showbiz, iar prima lui piesă a fost compusă de Marius Moga, cel mai popular compozitor de la noi în acest moment, anunță ProTV.
„Mă bucur să lucrez cu Sebastian Dobrincu, omul și artistul, care a ajuns până aici prin propriile puteri la o vârstă la care alții de-abia încep. Am decis să ne unim forțele și să creăm împreună un concept muzical care să-i pună în valoare vocea și talentul, pe care le-a ținut ascunse până acum. Așa a ieșit On Your Mind, un single cu super vibe”, dezvăluie Marius Moga pentru PROTV.RO.
Însă, compozitorul spune că nu e vorba doar de o piesă, ci de o colaborare mai mare, pe termen lung.
„Cu ocazia acestei co-producții dintre Sebastian Dobrincu și DeMoga Music s-au pregătit mai multe piese foarte tari pe care abia așteptăm să le auziți în perioada următoare”, mai spune compozitorul.
Sebastian Dobrincu s-a născut în Botoșani și a fost pasionat de calculatoare și IT încă din fragedă pruncie. Părinții lui l-au dus la București, la cursuri de programare, însă se plictisea de moarte fiindcă știa mai multe decât profesorii. La 11 ani și-a găsit primul job, intrând pe Twitter, la o companie americană producătoare de iahturi care avea nevoie de un site nou. Managerii l-au recomandat mai departe și, la 16 ani, avea deja un CV impresionant, cu care a ajuns în fața lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, și în biroul lui Tim Cook, boss-ul companiei Apple.
În ciuda talentului său, elevul Dobrincu era mediocru.
„Am avut destui profesori care nu m-au înţeles şi care mi-au făcut zile fripte: le-am explicat despre preocupările mele, dar mi-au spus că-mi risipesc energia şi că ar trebui să mă ţin mai mult de şcoală. Unii chiar mă ascultau mai aspru, îmi cereu mai multe teme şi erau mai severi”, a declarat Sebastian pentru Recorder.
Însă, unii l-au lăsat în pace să creeze, conștienți că e mai bun decât arată catalogul. Și așa a ajuns să-și facă propria firmă, plecând de la o nevoie reală a acestor zile.
„Eram în New York, mă plimbam pe stradă şi lângă mine era un grup de fete, erau toate pe telefoanele mobile. Una dintre ele s-a plâns că-i era foarte greu să managerieze postările între diferitele platforme de social media, să le sincronizeze. M-am gândit că dacă este greu pentru utilizatorul de rând atunci cum este pentru agenţii sau branduri, care manageriază sute de conturi în fiecare zi? Mi-am contactat un prieten care avea o agenţie de marketing, l-am întrebat dacă este o problemă pentru ei chestia asta şi mi-a confirmat că de când apăruse formatul story efectiv pierdeau timp sincronizând postările între Instagram şi Snapchat. Mi s-a părut ciudat că nimeni nu a rezolvat asta şi asta m-a intrigat foarte mult şi am zis ca să încerc aşa ca un mic proiect şi am văzut că este un potenţial de bussines”, declara Sebastian Dobrincu anul trecut, în cadrul Techsylvania, de la Cluj-Napoca.
Azi, compania lui ajută branduri, influenceri, agenții și staruri internaționale precum Selena Gomez și Justin Bieber să gestioneze, analizeze și să-și îmbunătățească prezența din mediul online, pe baza datelor statistice și analizelor realizate de firma sa.
Storyheap a fost doar începutul în afaceri pentru Sebastian Dobrincu. El a mai creat și Brandmates și Owlmetrics, aplicații online care ajută brandurile să înțeleagă și să folosească statisticile pentru a-și spori notorietatea în social media și să-și dezvolte afacerile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: