Cel mai bogat subprefect a pus-o de-o campanie: Nu mai spuneți dle că nu avem violență

După ce a fost bugetar mai toată viața și s-a îmbogățit din veniturile salariale provenite din bani publici, fostul salariat de la Fisc, Gelu Țigănucă ”se odihnește” la Prefectură, pe funcția de subprefect.

 

A rezolvat cam toate problemele stringente din județ și și-a găsit și alte preocupări cum ar fi inițierea unei campanii prin care oamenii să se comporte civilizat la competiții sportive. A adunat vreo cinci instituții partenere care să se implice în campania  gândită de el și care se intitulează ”Stop violenței”. Nu a scos vreun ban din buzunar sau din bugetul instituției pe care o păstorește acum. Resursele financiare necesare campaniei au epuizat în schimb economiile Direcției Județene de Sport și Tineret.
”DJST și-a asumat rolul de finanțator al campaniei, am identificat niște fonduri deși nu aveam în buget decât câteva economii făcute pe calendarul sportiv și am reușit să încropim câteva materiale cu sprijinul societății de organizări de evenimente”, a spus Radu Humelnicu, director DJST, la conferința de presă de la Prefectură organizată pentru promovarea campaniei.
A intervenit în discuție și conducătorul instituției care are un rol extrem de important în organizarea și desfășurarea competițiilor sportive prin asigurarea măsurilor de ordine și pază. Șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi a arătat că, exceptând câteva cazuri cu cetățeni turmentați, la Botoșani nu au fost înregistrate acte de violență. Poate doar câteva alergături de arbitri prin județ.
”Nu am avut la nivelul județului Botoșani un fenomen din acest punct de vedere care să implice campanii susținute. Este rolul tuturor cred, nu numai al nostru, al Jandarmeriei și a acelor colegi de-ai noștri cu care desfășurăm misiuni și țin să  mulțumesc tuturor celor care de-a lungul anilor și-au făcut datoria”, a spus col. Constantin Moroșanu, inspector șef al IJJ.
Statistica care arată că această campanie nu-și are de fapt scopul dorit nu i-a căzut prea bine inițiatorului.
”Nu mai spuneți așa dle că o să întrebe presa de ce mai facem campania”, i-a replicat subprefectul aparent iritat, șefului jandarmilor.
Campania ”Stop Violenței” va consta într-o serie de bannere de mari dimensiuni pe stadioanele din cele două municipii ale județului, respectiv stegulețe cu mesaje specifice.
Gabriela ERDIC
Click și CITEȘTE DESPRE AVEREA FABULOASĂ A SUBPREFECTULUI GELU ȚIGĂNUCĂ
 Averea fabuloasă a bugetarului nou subprefect: Peste un miliard lei vechi bani gheaţă, opt terenuri de la Putna şi până la Mihai Eminescu şi vreo câteva câteva locuinţe