Cel mai așteptat moment? Au început lucrările la noul spital al orașului – GALERIE FOTO 

Dimineața zilei de luni, 20 noiembrie 2017 a însemnat și startul lucrărilor la noul spital de boli paliative de la Botoșani, pentru care demersurile au început în mandatul fostului primar. 

 

La acțiunea de astăzi care a marcat practic startul unui îndelungat proces au ajuns deputatul Tamara Ciofu, consilierul local Mihai Tincu precum și viceprimarul Cosmin Andrei dar și reprezentanți ai constructorului. 

 

Tamara Ciofu a avut o implicare consistentă în acest demers început în urmă cu patru ani de zile, printr-o adresă pe care personal a transmis-o către Compania Națională de Investiții (CNI). 

”Ulterior, l-am sunat pe primarul de la vremea aceea şi i-am spus că am reuşit să prindem o şansă deosebită de a construi un spital. La început a fost privită cu oarecare ezitare această intenţie, dar, ulterior, când lucrurile au prins formă, când lucrurile deja au început să fie luate în serios, deja lumea a început să creadă în acest proiect, dar şi au crescut şansele de neîncredere pentru că nu se mai finaliza”,
Tamara Ciofu, deputat PSD 

Parlamentarul a legat un protocol între instituțiile implicate, respectiv Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Sfântul Gheorghe și CNI.

„La acest proiect ţin foarte tare şi ca medic și ca şi cetăţean mă bucură că, în sfârşit, un demers în care am crezut se conturează şi mă bucur că am avut în spate şi o echipă de colegi care la rândul lor au susţinut această idee de a aduce în comunitate un asemenea proiect de o asemenea anvergură şi cred că şi în continuare trebuie să ne facem treaba aşa ca şi cum nu a fost nimic, e un câştig de etapă şi trebuie să ne vedem în continuare de treburile comunităţii”, 
Tamara Ciofu, deputat PSD 


Noul spital de boli paliative ce va fi construit lângă Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe este destinat bolnavilor cronici, care necesită îngrijiri medicale pentru afecțiuni în stadii terminale, sau cu boli cronice grave şi care, în felul acesta, pot fi îngrijiţi de un personal de specialitate pentru a li se da demnitatea cuvenită. 

”Nu e simplu, dar mă bucur că este primul spital de acest gen din România construit în ultimii cinci ani şi în Moldova mai fost reabilitat spitalul municipal Bacău care are o destinaţie clară radioterapie, deci tot pentru bolnavi cronici, bolnavi cu afecţiuni neoplaazice, iar acesta din Botoşani este destinat persoanelor vârstnice şi nu numai, care au afecţiuni cronice degenerative”,
Tamara Ciofu, deputat PSD 

Spitalul de boli paliative va fi construit lângă cel de recuperare având în vedere că aici o bază medicală și una tehnică care pot asigura pe deplin tratamentul corespunzător pacienţilor. Aceasta poate fi completată în baza unui inventar care deja este trimis către Ministerul Sănătăţii pentru completarea aparaturii. 

 

Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, iar durata de execuţiei este de 22 de luni, începând de astăzi.

download from google play download from apple store