Ceaţa face primele victime, un botoşănean a intrat cu maşina într-o căruţă

 

Condiţiile meteorologice din prezent pun în pericol traficul în cazul în care şoferii nu îşi iau măsurile de precauţie necesare pe timp de iarnă. Din nefericire pentru C. Vasile, 62 de ani, din comuna Tudora, Botoşani, care a vrut să autodepăşească un autotractor, nu s-a asigurat corespunzător în condiţii de ceaţă şi a intrat în coliziune cu o căruţă condusă din sensul opus de M. Neculai, 61 de ani, din comuna Şireţel, judeţul Iaşi.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui M. Neculai, care a fost transportatat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat. Ambii conducători de vehicule implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul lui C. Vasile, în timp ce căruţaşul avea o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs din culpa ambilor conducători de vehicule. C. Vasile a efectuat manevra de depăşire fără a se asigura că din sens opus nu se apropie un vehicul, iar M. Neculai a condus vehiculul cu tracţiune animală fără ca acesta să aibă semnalizarea stabilită prin legislaţia rutieră, respectiv dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, amplasat în partea lateral stânga sau elemente fluorescent-reflectorizante. În cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de C. Vasile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vatamare corporala din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.