Unele tinere atât din mediul rural, cât și urban, din cauza puținelor informații avute despre educația sexuală și metodele de contracepție, ajung să facă cunoștință cu masa de operație și cu medicii ginecologi, la o vârstă destul de fragedă.
Este și cazul unor fete din Botoșani care a ales să facă întrerupere de sarcină la vârsta de doar 14 ani. Conform unei statistici întocmite la nivelul Secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati , anul acesta, un total de 208 tinere s-au prezentat pe holurile unității spitalicești pentru a solicita o întrerupere de sarcină. Au fost înregistrate și cazuri în care unele botoșănence au cerut ajutor după un avort incomplet (n.r.: care reprezintă eliminarea parțială a produsului de concepție, dar nu în întregime. Sângerarea este de obicei abundentă, durerea este prezentă. La examenul ecografic se pot vizualiza resturi ale produsului de conceptie in uter).
Până în momentul de față, trei tinere din Botoșani, cu vârsta de 14 ani au urcat pe masa de operație pentru a elimina resturile de fetuși avortați. De altfel, în ceea ce privește numărul fetelor care rămân gravide la scurt timp după ce și-au făcut buletinul, nu se oprește aici, exemplele continuând cu alte adolescente, respectiv 3 de 15 ani, o alta de 16 ani, două adolescente de 17 ani și alte două în vârstă de 18 ani, care au întreținut raporturi sexuale, în urma cărora în pântecul lor a început să crească o viață.
(Ș.V.)