Cea mai mare secție de la „Mavromati” are ZERO îngrijitoare, s-a găsit o soluție de „avarie”

Respectiva secție de la Spitalul Județean „Mavromati” are 70 de paturi.

 

Secția de Chirurgie a Spitalului Județean „Mavromati” se confruntă cu deficit de personal.

 

Medicul șef, Iulian Preda, a făcut o prezentare a personalului care activează în cadrul acestei secții.

 

„Suntem 10 chirurgi, toți seniori, toți titrați. Avem o mulțime de alți angajați. Acum vorbim despre cum ar trebui să fim și ceea ce suntem și în funcție de asta este vorba și despre capacitatea noastră de munci și a deservi 70 de paturi cât are secția. Este cea mai mare secție din acest județ, nu vreau să fiu tendențios, cred că rivalizează cu noi o secție de Psihiatrie cronici, dar nu am 100% convingerea că are 70 de paturi”

Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.

 

Iulian Preda a dezvăluit că secția în mod normal ar trebui să aibă șase îngrijitoare, însă s-a reușit detașarea a doar trei persoane.

 

„Noi ar trebui să fim ca asistenți medicali 28, în mod normal suntem 27, iar din aceștia 27, 2 sunt în concediu de maternitate sau de creștere a copilului. Ar trebui să avem șase îngrijitoare și noi avem 0 îngrijitoare. Prin mila direcțiunii și eforturile colosale ale Mihaelei (n.r. asistenta șefă) avem trei îngrijitoare detașate de la o echipă de curățenie. Ar trebui să avem normat doi brancardieri, avem doi brancardieri, deci niciun post vacant. Și ar trebui să avem 13 infirmieri normați, avem 10 posturi ocupate și avem trei posturi vacante”,

Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.  

 

Momentan, angajările la stat sunt blocate.