Cea mai dulce întâlnire a anului: de la senatoare și președinte, până la soție de patron, nimeni nu-i rezistă – GALERIE FOTO

Apetisantă, dulce, irezistibilă și câte alte epitete ar mai putea fi aplicate casei bunătăților din Botoșani. Așa îi zicem noi, patronii îi spun Casa Dulce, iar sutele și sutele de cumpărători nu mai știm cum îi spun, dar cu siguranța îi zic de bine fiindcă tot intră acolo.

 

Între aur şi... Mickey Mouse

Și dacă ei tot se întorc, a revenit și Casa Dulce cu a șasea ediție a manifestării care se cheamă exact așa: ”Prezentarea anuală de produse pentru nunţi şi alte evenimente speciale din viaţa ta”. Nu știm dacă cifra asta 6 reprezintă ceva deosebit, dar expoziția (cu vânzare, stați liniștiți) de anul ăsta e specială rău. Adică, bună tare. Cu un nespecialist în arta culinară ce sunt, am să vă spun așa, mai pe românește, cam ce-am văzut eu acolo: tort cu foiță de aur (deși după mine mai de aur e tortul propriu-zis decât foița), tort cu piciorușe și mesajul ”bine ai venit pe lume” (vă dați seama că nou-născutul o să creadă că lumea asta-i atât de dulce), tort cu trandafiri (stați liniștiți, că nu-s doar roșii). Bine, am mai văzut și un tort pe care mirele își ținea mireasa în brațe și un altul, din care ieșea... Mickey Mouse.

 

Prăjiturile chefului

Cât despre prăjituri, ce să vă spun... atât de multe, atât de sofisticate, atât de... chef Silviu Furdui, fiindcă a venit special din capitală și n-a dormit câteva nopți ca să pregătească frumusețea asta de expoziție. Și i-am văzut și pe părinții lui, Tatiana și Tiberiu Furdui degustând cu mândrie ce a ieșit din mâinile băiatului prins în mrejele culinare.
Și toate prăjiturile astea au fost atât de... și atât de... că nu le-au mai rezistat nici oameni din categoria celor care ne fac viața mai degrabă... altfel decât dulce.
”A fost o perioadă foarte agitată, cu mult amar, așa că eu chiar aveam nevoie de ceva dulce”.
A spus-o de față cu toți Gheorghe Sorescu, președintele interimar de la județ, care uite că s-a reîntâlnit la... dulcețuri cu senatorul Doina Federovici, care a tot  făcut eforturi să evite dulcele.

Când fructele trag la căruţă


Și nu ar fi trebuit să-i fie foarte greu măcar atunci când făcea câțiva pași mai încolo, unde fructele au prins viață. Doi tineri se sărutau într-un pepene, o banană trăgea la o căruță, pentru ca altele două să se transforme în pești și să mănânce... cireșe.
Iar toate astea s-au întâmplat într-un decot floral marca Florăria Eden care chiar începea să semene cu paradisul.  
Decor în care i-am văzut și pe Diana cu Florian de-o fericire... dulce.
Restul mai vedeți voi, că doar expoziția (cu vânzare da, n-ați uitat?), e deschisă până duminică. (S.B.)

- P -

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40369:Cea mai dulce casă din Botoșani cu deserturi de aur ]]

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:31570:Casa din Botoşani care vinde de sărbători mii de păşti la Carrefour Iaşi – FOTOGALERIE]]