Ce spune Vlad Gherman despre frumoasa artistă din Vorona, la doi ani de la despărțire: Am fost sceptic la început…

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, frumoasa actriță din Vorona, au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz.

 

La începutul lunii februarie a anului 2021, au anunțat că se despart, după 9 ani de relație.

 

După separare, amândoi și-au refăcut viețile sentimentale. Actrița este împreună cu Alexandru Mureșan, iar actorul formează un cuplu cu Oana Moșneagu.

 

Chiar dacă s-au despărțit, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu nu au rupt orice fel de legătură, ci au continuat să lucreze împreună și să fie colegi în diferite seriale de televiziune.

 

Într-un interviu pentru VIVA!, actorul a dezvăluit cum se înțelege acum cu fosta lui parteneră, la doi ani de când s-au separat, dar și ce credea la început despre dorința de a rămâne prieteni, după cum au spus amândoi atunci când au anunțat despărțirea.

 

„Într-adevăr, eu am fost sceptic la început în raport cu acest lucru. Da, știam că voi continua să lucrez cu ea (Criss) în serialul „Adela” sau pentru emisiunea de pe „Happy Channel”, dar mă gândeam că asta mă va face să trec și mai greu peste relația noastră. S-a dovedit că nu a fost așa, din contră. Faptul că am continuat să lucrăm împreună și că nu a fost o ruptură totală post-despărțire m-a ajutat să mă vindec mult mai repede și sănătos. Da, acum, la doi ani de la evenimentul ăla, suntem prieteni; ne ajutăm când putem, ne sfătuim în privința anumitor lucruri și continuăm să lucrăm împreună”, a spus Vlad.