CE spune ministrul Transporturilor despre reintroducerea trenului de noapte Botoșani – București

La sfârșitul lunii septembrie, un senator botoșănean făcea o interpelare în Parlamentul României pe tema reintroducerii trenului de noapte Botoșani – București și retur.

 

În interpelarea adresată, în data de 28 septembrie 2022, ministrului Transportului și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, senatorul AUR Dorinel Cosma arăta că ”tot mai mulți botoșăneni, în special studenți și elevi, semnalează cu regret scoaterea  trenului de noapte Botoșani-București și retur”.

 

”Această rută de noapte este necesară având în vedere distanța între cele două localități. Menținerea doar în timpul zilei a acestei rutei provoacă pierdere de timp și mari neajunsuri.  Călătorii trebuie să aștepte aproape trei ore în gara Verești, în toiul nopții, trenul Timișoara – Botoșani, pentru a ajunge la destinația finală. Prețul întreg al unui bilet pentru ruta Botoșani - București cu trenul este mult mai convenabil decât la autocar, iar, pentru cetățenii care nu dețin autoturism propriu, este un adevărat sprijin financiar și logistic. Multe studii și statistici arată faptul că în România transportul feroviar este mult mai sigur, în comparație cu cel rutier”,

Dorinel Cosma, senator AUR

 

După mai bine de o lună de la interpelarea în Parlament, senatorul Dorinel Cosma a primit un răspuns din partea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

 

Astfel, cu privire la situația reintroducerii trenului de noapte, direct, Botoșani – București și retur, ministrul Transporturilor confirmă că, ”pe secția Verești – Botoșani, activitatea de circulație este suspendată pe timp de noapte”.

 

Din acest motiv,

”gestionarul infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA nu a alocat capacitate de infrastructură feroviară pentru cele două trenuri de călătorie stabilite prin planul de mers de tren care se află în vigoare până la data de 10.12.2022 și care au în compunere grupe de vagoane directe la/de la stația București Nord”,

se arată în răspunsul formulat de ministru.

 

Potrivit celor transmise de Sorin Grindeanu în răspunsul către senatorul AUR de Botoșani, urmează o analiză tehnico-economică prin case se va lua în calcul ”posibilitatea introducerii în obligația de serviciu public a unui tren direct Botoșani-București Nord sau a unei grupe de vagoane Botoșani – Verești”.

 

”Începând cu viitoarele contracte de servicii publice, pe baza unei analize tehnico-economice ulterioare, derulată la nivelul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), se va analiza posibilitatea introducerii în obligația de serviciu public a unui tren direct Botoșani-București Nord sau a unei grupe de vagoane Botoșani – Verești, în vederea îmbunătățirii calității serviciului public de transport feroviar și pentru a se asigura satisfacerea cererii de mobilitate a populației”,

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.