Petre Daea a fost întrebat dacă ajută slujbele religioase ajută la combaterea secetei.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, aprobă slujbele religioase pentru combaterea secetei, precizând că „orice am face pentru binele ţării e binevenit”.
„Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea acesta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e binevenit”, a afirmat la Digi24.ro Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Petre Daea a precizat că trebuie luate măsuri pentru punerea în aplicare a Programului Naţional de Îmbunătăţiri Funciare.
„Trebuie să acţionăm fiecare unde ne aflăm,dar eu în spaţiul acesta al misiunii mele mă îndrept spre efortul pe care îl pot face în aşa fel încât pe de o parte sistemele de irigaţii să-şi dovedească eficienţa. (...) Analizăm la faţa locului de pe o parte posibilităţile concrete de a acţionate pe de altă parte ce măsuri să luăm în perspectivă în vederea punerii în aplicare a programului naţional de îmbunătăţiri funciare care are obligavitatea de a se realiza, înţelegând aici aprobarea planului de către Parlament, cât şi sumele alocate în buget”, a mai afirmat Petre Daea.