Orban spune CE se întâmplă după decizia CCR: ”Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi, numai că...”

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, cu privire la decizia CCR, că amenzile se vor da continuare.

 

Însă, a completat premierul, acestea vor fi la nivelul anterior ordonanței de urgență.

 

„Amenzile care au fost incluse în ordonanță...noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie (c.n. de CCR), sigur trebuie să așteptăm motivarea, nu înseamnă că nu se mai dau amenzi. Numai că se dau amenzile la nivelul anterior ordonanței de urgență”, a spus Ludovic Orban.

 

CCR a decis că amenzile date de stat pentru nerespectarea măsurilor luate pe timpul stării de urgenţă sunt neconstituţionale. Teoretic, amenzile majorate mai pot fi aplicate de poliţişti până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

 

Din 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: cel puţin 2.000 lei şi cel mult 20.000 lei, faţă de valoarea minimă de 100 de lei şi cea maximă de 5.000 de lei, cât erau până la acel moment.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store