Ce s-a pus la cale în biroul prefectului Sorin Cornilă, la vizita ministrului Mediului – VIDEO & FOTOGALERIE

Mircea Fechet și-a făcut timp pentru a efectua vizite de lucru în județele Botoșani (prima parte a zilei) și Iași, în cea de-a doua.

 

Ministru din Bacău venit să rezolve problemele Botoșaniului

 

Ministrul Mediului a trecut prin Flămânzi unde a făcut o oprire pentru o discuție de lucru și a vizitat și o serie de obiective. La 9:20 a ajuns în municipiu, la Prefectură, adus de deputatul Costel Șoptică, la a cărei invitație a vizitat Botoșaniul.

 

A fost așteptat de prefectul Sorin Cornilă în fața instituției și condus printr-un „tunel” până la intrare, având în vedere că zona este în prezent un veritabil șantier, pentru modernizarea energetică a clădirii.

 

Ministrul și echipa sa au fost invitați în biroul prefectului unde a ajuns câteva momente mai târziu și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Mircea Fechet a arătat că a dorit să vadă concret cu ce sarcini pleacă la București constând în probleme care sunt în județul nostru și a dezvăluit că mizează pe un contact direct cu autoritățile locale, parlamentari, primari, prefecți sau președinți de CJ-uri: „Altfel înțelegi problemele, așa din birou de la București, mi-ar fi fost mai simplu”.

 

Oficial au lăsat politica deoparte

 

Și a apreciat coabitarea PNL – PSD de la Botoșani.

 

„Eu aș aprecia înainte de toate deschiderea către dialog, pentru că știți că fiecare județ are specificul lui și în multe situații avem întâlniri mai ermetice, să le numesc așa, dar din punctul acesta de vedere chiar apreciez că dl președinte Șoptică a zis încă de la început că problemele județului Botoșani nu au neapărat culoare politică”,

Mircea Fechet, ministrul Mediului

 

Șefa Județului a intervenit și a arătat că haina politică a fost înocuită cu cea administrativă la Botoșani și în astfel de întâlniri sunt deblocate anumite proiecte sau apar noutăți despre noi axe de finanțare care pot fi accesate în interesul botoșănenilor.

 

„Sunt și foarte multe probleme care trenează de foarte mult timp și care în decursul timupului, chiar dacă ne-am zbătut pentru ele, din anumite considerații ritmul lor de implementare nu a fost unul pe care ni l-am fi dorit cu toții în definitiv”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Barajul Vf. Cîmpului, loc de „pelerinaj” pentru miniștrii de Mediu

 

 

Prefectul în calitate de gazdă a dezvăluit cum a structurat întâlnirea cu primarii și directorii de instituții publice deconcentrate și a atins cel mai delicat subiect de la Botoșani care are nevoie de rezolvare urgentă.

 

„Rămâne ca împreună să găsim soluții pentru acel baraj de la Vf. Cîmpului care este de interes și de urgență maximă pentru noi”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

Președintele PNL Botoșani a dorit să se știe că ultima investiție la acest baraj s-a făcut în mandatul unui ministru liberal, respectiv Lucia Varga.

Și a cerut continuitate din punctul de vedere al finanțării ministeriale.

 

„Trebuie neapărat de luat în calcul pentru bugetul anului 2024 și pentru viitor chiar finalizarea acelui baraj. Și aici cred că va completa dna președinte pentru că noi am făcut tot timpul lobby împreună pentru barajul respectiv în sensul în care barajul din care se alimentează în acest moment două treimi din județ este colamatat într-un stadiu destul de avansat, spre 70% din ce spun specialiștii și atunci nu s-a luat niciodată în calcul decolmatarea barajului respectiv”,

Costel Șoptică, deputat PNL

 

Concluzii

 

Lucrările la acest baraj ar fi realizate la acest moment la un grad de peste 80%.

Au fost stopate din cauza unor problematici de mediu care pot fi soluționate prin promovarea unei Hotărâri de Guvern.

Ministrul a ascultat atent toate informațiile care i-au fost puse la dispoziție și a venit cu propunerea inițierii unei întâlniri de lucru chiar la braj, cu invitarea inclusiv a vecinilor suceveni.

Și constituirea unui grup de lucru care să actualizeze problematica acestui obiectiv și să prioritizeze liniile de intervenție.

 

„Barajul de la Vf. Cîmpului reprezintă o prioritate pentru Ministerul Mediului, nu doar în ceea ce înseamnă deblocarea procedurilor care țin de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate sau de Administrația Bazinală Siret, dar mai ales în legătură cu identificarea unor soluții concrete pentru finanțarea restului de executat al acestor lucrări. Când mai avem de executat 15%, 10% sau 20%, probabil că în urma actualizării studiilor de teren, proiectelor tehnice restului de executat vom avea și această cifră. Importantă este decizia pe care am luat-o alături de colegii mei astăzi aici la Botoșani, respectiv aceea de a institui un grup de lucru care va avea exact această sarcină. Nu doar să evalueze stadiul, dar să propună foarte rapid niște soluții pentru ca locuitorii județului Botoșani să poată beneficia de această investiție foarte importantă”,

Mircea Fechet, ministrul Mediului

 

Hotărârea de Guvern ar urma să conțină în primul rând o notă prin care zona să fie declarată de interes public major, fiind în apropierea unei rezervații naturale cu interdicție de construire. Și pentru că au fost operate exproprieri, respectivii cetățeni să fie despăgubiți.

Ministrul a primit și un memoriu înaintat de Doina Federovici pe care și-au pus semnătura în jur de 40 de primari din județele Botoșani și Suceava care ar avea calitatea de beneficiari ai acestui obiectiv.

 

Mai multe informații în materialul video de mai jos

 

v