Ce razii!! Polițiști, jandarmi și inspectori au intrat în baruri, magazine, au oprit mașinile în trafic

Două zile au durat acțiunile autorităților, respectiv în zilele de 18 şi 19 august 2016, pe raza oraşului Darabani şi a comunelor arondate.  S-au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii faptelor antisociale şi creşterii gradului de siguranţă publică.

 

Poliţiştii din zonele de competenţă au acţionat cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi a poliţiştilor de ordine publică din cadrul I.P.J. Botoşani.
 
Poliţiştii au legitimat peste 170 de persoane şi au controlat în trafic 66 de vehicule. Au fost verificate la domicilii, 13 persoane cu privire la care existau dispuse măsuri preventive, respectiv control judiciar.

 

Au fost de asemenea efectuate controale la 54 de agenţi economici.

Cu prilejul acţiunilor au fost dispuse 96 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi  însumând 58.275 de lei. Cele mai multe abateri constatate au vizat încălcarea normelor de comerţ (45) şi a regulilor privind circulaţia pe drumurile publice (26).

 

A fost de asemenea confiscată în numerar suma de 2.163 de lei, precum şi diferite mărfuri pentru care agenţii economici nu deţineau documente legale, în valoare de peste 530 de lei.

Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente. La acestea au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi şi Direcției Sanitar Veterinare Botoşani.