Ce „rău” o duce fostul prefect la Iași – Pe ce LEAFĂ face naveta 

Ziariștii ieșeni au efectuat o investigație privitoare la salariile de care beneficiază șefii de la Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

 

Directorul general de la Direcţia Regională Iaşi, Marian Bosianu, şi-a dublat leafa într-un singur an. Mai toţi şefii din cele două instituţii se laudă cu două-trei apartamente sau case.
 

Conform declaraţiilor de avere depuse luna trecută pe anul 2016, Ziarul de Iaşi a făcut o analiză a salariilor pe care le primesc lunar atât şefii fiscului ieşean cât şi cei de la Administraţia Regională.

 

Astfel, cel mai mic salariu la Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi se ridică la 5.100 de lei, salariu obţinut de şeful de la Inspecţie Fiscală, iar cel mai mare este încasat de şeful administraţiei, în valoare de 7.300 de lei.

 

La Direcţia Regională Iaşi, cel mai mic salariu este încasat de directorul executiv de la Colectare, în cuantum de 7.900 de lei, iar cel mai mare salariu este încasat de directorul general, care primeşte peste 10.000 de lei lunar.

 

Următorii şefi de la Regională sunt Doina Naum, director Colectare, Ionel Damian, şef Inspecţie Fiscală şi Dan Nechifor, director Servicii Interne.

 

Dan Nechifor figurează pe declaraţia de avere cu venituri din două părţi. În anul 2016, el a încasat de la ANAF 20.544 de lei iar de la Instituţia Prefectului 96.779 de lei, adică a încasat, în medie, aproximativ 8.000 de lei pe lună.

 

El deţine trei terenuri, din care două agricole şi unul intravilan, toate în localitatea Unteni, Botoşani, trei apartamente şi o casă de de 107 metri pătraţi, toate în Botoşani