Ce MĂSURĂ au luat magistrații în cazul botoșăneanului care a omorât doi oameni și și-a băgat familia în spital

Polițiștii au stabilit că, chiar dacă avea doi copii mici în mașină, botoșăneanul nu se afla la prima depășire interzisă, pe linie continuă.

 

Luni, polițiștii l-au așteptat pe botoșăneanul de 28 de ani la poarta spitalului, aducându-i la cunoștință că este reținut pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații au decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar.

 

Tânărul de 28 de ani, din judeţul Botoşani, care a provocat săptămâna trecută un grav accident de circulaţie în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa, va fi cercetat sub control judiciar, astfel că botoșăneanul a fost eliberat marți după-amiază din arestul IPJ Suceava, unde a fost introdus în urma emiterii pe numele său a unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

 

Amintim că săptămâna trecută, Diaconu Ionuț Daniel, de 28 de ani, din Botoșani, aflat la volanul unui BMW, în urma unei depășiri neregulamentare a intrat frontal într-un VW condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani din Suceava. Atât șoferul mașinii lovite, cât și soția sa, în vârstă de 67 de ani, au murit pe loc în urma impactului.

 

Tânărul din Botoșani a ajuns la spital, împreună cu soția sa și cei doi copii ai lor, fiind cu toții răniți în accident. Luni, 2 septembrie, șoferul BMW-ului a fost externat și reținut pentru 24 de ore.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, după urmărirea imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, de-a lungul traseului parcurs de maşina condusă de botoşănean de la Gura Humorului spre Suceava, oamenii legii au concluzionat că acesta nu se afla la prima depăşire interzisă, făcută pe linie continuă.

 

Chiar dacă avea doi copii în autoturism, cel de la volan a încălcat legislaţia rutieră, depăşirea făcută în final fiind fatală pentru cei doi soţi din comuna Berchişeşti.

 

Botoșăneanul este acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce a pătruns cu maşina pe contrasens şi, în urma impactului violent cu un autoturism care circula regulamentar, a curmat viaţa a doi soţi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store