Cadrele Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți – Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost depistat conducând un moped neînmatriculat, deși nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Pe 13 aprilie, în jurul orei 14:30, în timpul desfășurării unei misiuni de supraveghere și control, un echipaj a oprit pentru control la Horodiștea un moped fără numere de înmatriculare, condus de un cetățean român, în vârstă de 35 ani.
La controlul de frontieră s-a constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că mopedul nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.