Ce mai construiesc primarii: cămin cultural pe unde intră Prutul în țară – GALERIE FOTO

Dacă la Lunca primarul investește banii din GAL (Grupul de Acțiune Locală) într-un centru rezidențial pentru pensionari, în nordul județului, cu fondurile obținute prin aceeași sursă, se construiește un cămin cultural.

 

Acesta este amplasat în satul Oroftiana, arondat la Primăria Suharău, peste drum de o grădiniță și se află în faza de finisare. În interior s-a pus deja gresie peste tot, s-au montat și corpuri de iluminat. Mai trebuiesc aduse și scaune, primarul intenționând să achiziționeze și o instalație de sonorizare. Investiția se ridică la circa 50.000 de euro.
”Nu este o valoare mare, dar pentru locuitorii din Oroftiana este ceva extraordinar”, ne-a spus primarul Marcel Chelaru.
Lucrările din localitatea pe unde intră Prutul în țară au început anul trecut și conform graficului trebuie finalizate în acest an. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ȘI:
 Boss-ul de la Elsaco face centru rezidențial în Lunca natală – GALERIE FOTO