Ce Cornișa? Pe Primăverii se face baie ca la piscină de câteva zile & atitudinea „profesionistă” a muncitorilor – FOTOGALERIE 

Problemele care tot apar la celebra asfaltare de pe strada Primăverii din municipiu, în care au fost înghițite cu de-a sila milioane de lei, continuă să apară.

 

De aproape o săptămână, cei care sunt nevoiți să se deplaseze prin zona fostei filiale a Banc Post, trec printr-o baltă de toată frumusețea care se scurge de undeva din dreptul blocului de pe Primăverii nr.9, și se adună într-un ochi de apă fix în mijlocul intersecției.

De vină nu ar fi canalizarea înfundată, ci o defecțiune la o țeavă de apă, însă motivul pentru care apa lâncezește într-o baltă exact în mijlocul străzii, ar putea avea legătură cu relieful zonei, puțin înclinat.

Cert este că abia astăzi, în ultima zi de iulie, și-au făcut apariția câțiva muncitori, care-au început încă de la primele ore ale dimineții să mânuiască utilajele pentru a remedia avaria care le dă de cap botoșănenilor. Nu au lipsit, firește, și țipetele șefului de lucrări, în loc de răspunsuri la întrebarea firească a trecătorilor: „dar ce s-a întâmplat aici de curge atâta apă?”. Răspunsul: Poc! Pac! Tu-ți **** mă-tii, de ce mă filmezi? Hei? Cu tine vorbesc etc!

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43146:Avarie de tot râsul între blocuri: Apa țâșnește printr-o gură de canal și se varsă… în alta – VIDEO ]]

[[galerie-foto]]