Stăteam şi mă gândeam acum, când văd câtă înverşunare a născut această bătălie electorală, pe 2 noiembrie, câţi dintre comentatorii de prin ziare, câţi dintre oamenii atât de activi pe reţelele de socializare, au schimbat pentru câteva minute lumea virtuală cu cea reală şi s-au dus la urne? Şi câţi, pe 16 noiembrie, vor avea pe cartea de identitate autocolantul cu „votat”?
Or fi mulţi dintr-ăştia ca fostul meu coleg de şcoală cărora le moare cheful de a lua atitudine fix în ziua alegerilor?
Da' în rest sunt foarte interesaţi de soarta ţării.
Este de-a dreptul dureros să vezi români de la mii de kilometri de depărtare de ţară, care pentru UN VOT merg sute de kilometri într-o zi, îndură ore întregi frigul, suportă umilinţe ca pe vremea lui Ceauşescu, pentru a-şi exercita dreptul constituţional, fiindcă ei nu au uitat de România.
În acelaşi timp, în ţară, milioane de români stau cu secţiile de vot sub nas, dar nu se obosesc să facă doi paşi până la urne fiindcă sunt scârbiţi de ceea ce se întâmplă. Dacă ne apucă pe toţi scârba şi ne băgăm picioarele unde ajungem oameni buni?
Ne mutăm toţi la Hlipiceni? Acolo unde tănţile satului şi beţivanii de la bufet îl primeau cu lacrimi în ochi pe „Domnu’ Dan”, candidatul tomberon, despre care spuneau că,
„a crescut salariile, a crescut pensiile şi a adus linişte în ţară?”. Şi toate astea fără să mai dea ăia 20.000 de euro.
Sunt convins că fiecare dintre noi a avut cel puţin o singură dată în viaţă senzaţia că ţara asta este prea puţin faţă de ceea ce merităm noi. Dar ţara, vremurile, sunt făcute de oameni...
Oameni buni, nu uitaţi de România!
Sergiu BĂLĂŞCĂU
