Ce au fost și ce au ajuns: GALERIE FOTO cum arată clădirile încărcate de istorie ale Dorohoiului

Multe dintre clădirile retrocedate de stat moștenitorilor sau cetățenilor îndreptățiți de lege sunt astăzi pustii ori sunt scoase la vânzare pe sume colosale. Iar în unele cazuri, fiind mândria generațiilor trecute, stau în așteptarea unor fonduri pentru renovare, scrie Vocea Dorohoiului.

 

În anii '90 era plină de prichindeii

Două astfel de clădiri se află pe strada Grigore Ghica din Dorohoi, una a fost sediul Clubului copiilor. În anii '90 era plină de prichindeii care studiau la cercurile de aici, iar cealaltă clădire a fost Secție de Contagioase, dar de mulți ani Compartimentul de Boli Infecțioase funcționează la etajul IV al Maternității Dorohoi.
Fosta clădire de Boli Infecțioase a fost construită în jurul anului 1850, de tatăl fostului primar, senator și deputat al Dorohoiului, Gheorghe Burghele, dar cu altă destinație. Familia acestuia se trăgea din părțile comunei Mihăileni. Clădirea prezintă și acum elemente unice în oraș și se numără printre monumentele de patrimoniu.
”În sala de primire a lui Gheorghe Burghele, singura încăpere mai bună, se păstrează lambriul unic și statuetele. Valoarea clădirii ar fi inestimabilă, pentru că este încărcată de istorie, dar totuși este nevoie de bani pentru reabilitare. Fiind de patrimoniu, trebuie respectate trăsăturile construcției, nu este voie să se modifice nimic”, a spus profesorul Ilarion Mandachi.

Sunt aruncate deșeuri, iar spațiul arată precum o ghenă de gunoi


Cât despre fostul Club al copiilor, care s-a mutat de ani buni într-o altă clădire din imediata apropiere, această clădire își caută de ceva vreme un cumpărător, dar nimeni nu se arată interesat. Imobilul se ridică semeț și după arhitectură nu pare la fel de vechi, precum celălalt. Serviciul de la spații verzi al localității a tăiat copacii care au crescut fără noimă, în zonă, însă curtea a rămas a nimănui și plină de mărăcini. Chiar la stradă, după gard, sunt aruncate deșeuri, iar spațiul arată precum o ghenă de gunoi. Geamurile sunt sparte, iar imobilul deja a început să se degradeze, starea acestuia înrăutățindu-se, în timp, dacă nu este îngrijit. Pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Dorohoi încă rezistă alte două clădiri care au fost construite pe aceeași proprietate. Încă din perioada interbelică, terenul cu mai multe clădiri a aparținut familiei Scriban. Într-unul din imobile a funcționat o bună perioadă de timp și Școala de fete a Liceului ”Regina Maria”. Astăzi, moștenitorul clădirilor nu mai locuiește în Dorohoi, iar cele două clădiri se degradează de la an la an, fiindcă sunt lăsate în paragină.

[[galerie-foto]]

CITEȘTE:

Monument dedicat unui martir, în planurile viitoare de recondiționare ale primarului din Dorohoi - FOTO