Prezent la Botoșani vineri seara, ministrul Sănătății a declarat că a venit într-o vizită fulger pentru a verifica modul în care spitalele botoșănene pot sau nu, răspunde unei cereri foarte mari de pacienți infectați cu noul coronavirus.
A fost întrebat și despre avalanșa de cazuri noi care a coincis cu decizia prin care persoanele fără simptome au putut fi lăsate să se trateze acasă.
Au existat cazuri, și nu puține, când infectații de covid erau găsiți de Poliție pe stradă sau în vizite prin alte localități.
„Izolarea la domiciliu înseamnă în primul rând un spirit civic la care apelăm de la începutul acestei pandemii, o evaluare și o monitorizare corectă atât a medicului de familie cât și a autorităților locale care trebuie să verifice dacă într-adevăr aceste persoane sunt la domiciliu. Este o activitate coroborată, nu este o acțiune strict a unui ordin de ministru sau a unei ordonanțe în care un asimptomatic merge acasă. Este o boală transmisibilă în contextul legii 136 care a specificat foarte clar și carantina și izolarea”,
Nelu Tătatu, ministrul Sănătății
Persoanele care nu respectă izolarea sunt pasibile de rigorile legii iar autoritățile și unitățile de control au obligația de a verifica acești oameni dacă respectă sau nu restricțiile impuse în urma infectării.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: